Proiectul câștigat de către Orașul Curtici în anul 2021 pentru amplasarea a 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în centrul orașul Curtici, finanțat de către Administrația Fondului pentru Mediu a fost implementat cu succes.
Valoarea totală a proiectului este de 434.750,71 Lei, din care 379.999,14 Lei reprezintă suma suportată de la bugetul alocat prin Programul de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Pentru cele 2 stații de reîncărcare autovehicule electrice au fost finalizate lucrările, fiind amplasate pe strada 1 Decembrie 1918, respectiv pe Strada Revoluției în vecinătatea bisericii ortodoxe.
Acestea dispun de capacitate de încărcare rapida (Fast charging) și fiecare va putea asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere ≥ 22 kW în curent alternativ și o putere ≥ 50 kW în curent continuu. Fiecare dintre acestea vor avea câte 2 locuri de parcare dedicate.